Profit că Boris nu-i acasă

şi îmi fac de cap aici pe blog la el. Dacă se supără am eu o metodă să-l fac să mă ierte, dacă nu se supără ne întâlnim duminicile pe aici. Numele meu este Cristi, dar mulţi mă cunosc drept Ciupanezul sau Elefantul. Din motive cunoscute numai de mine sau de ei. Asta nu are importanţă aici. Ce vreau eu să spun aici este cu totul altceva. Este vorba despre o dată destul de importantă a istoriei României.

La data de 12.12.1941 România a declarat război americanilor. Pun pariu că nu ştiaţi, sau prea puţini ştiaţi despre asta. O ţară care abia o puteai găsi pe hartă la vremea aceea, declara un război pe care cu siguranţă nu avea cum să-l câştige. Cum s-a întâmplat totul?

Italienii, încă de pe-atunci nişte bagabonti şantajişti ne-au ameninţat că nu ne vor da reţeta de tăiţei râvnită de noi românii şi ne-au pus să facem această nebunie. Cum noi, eram un popor inteligent, am zis că o lăsăm aşa, putem mânca ciorbă şi fără tăiţei, însă noi de vreo 2 ani purtam negocieri pentru schiţele primei maşini de producţie autohtonă cu nemţii. Ăştia mai bagabonti şi mai precişi ca oricare alt neam, ne-au impus acelaşi lucru.

În plus ambele ţări au ameninţat cu expulzarea tuturor românilor aflaţi pe meleagurile lor, asta nu era nimic rău pe vremea aceea, dar rămâneam fără spioni infiltraţi. S-a făcut o Mare Adunare la care au luat parte cei mai de seamă oamenii ai ţării din domeniul culinar dar şi din domeniu ingineriei.

Bucătarilor le-a fost pusă întrebarea, spionii voştri pot face rost de reţetă? Se uitau pieziş unii la alţii şi iese unul la înaintare: NU. Bun, cu italienii nu o putem da la pace.

Inginerii cei mai de seamă ai acelor vremuri, aceeaşi întrebare: Puteţi schiţa o maşină fiabilă, consum mic, putere mare? Inginerii că să vedeţi, noi putem, dar tehnologia, ştiţi avem un spion infiltrat la ei şi aşteptăm veşti de la el din moment în moment, în mare parte DA.

Telefonul gri (pe-atunci nu aveau telefoane colorate; acţiunea se petrecea în alb-negru) sunat Ionel, spionul inginerilor români. Ionel răspunde într-un fel de germană, încântat că este sunat de mai marii ţării şi primeşte întrebarea: Schiţele maşinii, le ai? Nici nu se pune problema domnule, am tot ceea ce este nevoie, inclusiv piese, inclusiv maşinării. Încântaţi oamenii l-au aşteptat să treacă graniţa nerăbdători. Fanfară, surle, trâmbiţe. Totul bine. Ajunge Ionel cu mâinile în buzunar, un sarafan alb pe el şi o pereche de pantaloni negri de stofă.

Toţi cu gura căscată, şi piesele? Ionel calm le răspunde: Acum sunt cetăţean german, pentru schiţe trebuie să mă plătiţi 94285934893496388 mărci germane. Imposibil mai Ionel, războiul stă să înceapă şi tu, ne ceri bani, fraţilor tăi?

Şi-uite aşa, au semnat scrisoarea şi au trimis-o americanilor.

Morala: Un român care se descurcă în afară, uită de unde a plecat.